Maine seara se face o saptamana de cand am mers cu Andra la meciul Poli Timisoara - CFR Cluj. Am facut cale lunga din Iasi, de la ora 5 dimineata,ca se schimbase ceasul si defapt nu era 6, pana la 3 si ceva pm.A fost fain ca mi-am petrecut ziua cu Andra,ca i-am vazut pe baieti "live on Dr. Radulescu", dar dezamagirea a plutit in aer. Atat intre fanii Poli, cat si intre fanii CFR.
Noi cerem spectacol pe teren, avansare in clasamente, si o cupa, daca se poate, ieri.Dar nu oferim nimic. Lasam testosteronul si estradiolul sa ne conduca. Zicea un suporter Poli ca merge la meciuri mai intai pentru galerie si pentru adrenalina aia care se revarsa abundent in venele lui, apoi pentru echipa.
Toti facem asta, dar e imposibil sa ignori ceea ce se intampla pe teren. Si chiar daca mergem pt. noi, pt. galerie, pt. fotbal, furia se revarsa pe victime colaterale, jucatorii risca (in cel mai bun caz) sa isi piarda vederea pe teren (Bonfim),iar suporterii se bat intre ei, si ajung in spital,caz favorabil daca rememoram cateva incidente.
Da, recunosc! Mi-a venit sa urlu la baietasul din autocarul Poli care mi-a aratat DEGETUL cand eram in autobus fericita ca merg la meci sa il vad pe Nibombe, si poate prind si un fault semnat Alexa. Si am prins un fault, executat chiar in fata mea. A fost tare. Dar parca tot merita una peste ceafa capitanul.
De ce ne indreptam furia spre oameni care au aceeasi pasiune ca si noi? O fi un mic defect genetic?
