Trebuia să merg cu Andra,Boris & Co. la grătar (“soia”) , să petrecem sfârşitul de săptămână într-un mod lipsit de agitaţie, lipsit de lume , DEPARTE DE LUME, dar cu toate evenimentele îmbâcsite de lacrimi şi lumi întoarse pe dos din ultimele săptămâni, totul s-a dus pe apa sâmbetei.
Mama e tot în spital, oricum veştile sunt bune. Peste 2 săptămâni o mută de la reanimare, iar azi au ridicat-o că să stea în fund puţin, doar pt. câteva secunde. A, şi I se face masaj zilnic.
Nu ştiu cum va fi anul viitor, defapt nu ştiu dacă va fi, pentru că nu îmi pot închipui cum va fi totul acum că ea nu va mai lucra. Sincer, nici nu îmi pasă. Vread doar să fie ea din nou, deşi cineva îmi şopteşte că nu va fi ca inaite.
Ea nu mă lasă să stau în Satu Mare, zice să vin la şcoală, ca să nu pierd orele, dar nu pot fi 100% concentrată pe ceea ce e aici. Mă simt amorţită şi vreau acasă. Nu m-am simţit aşa de singură niciodată. Voi încerca să plec cândva, dar încă nu ştiu când aş putea face asta. Mă ţin captivă licenţa, Ip-ul,java,engleza, dacă nu am grijă de ele acum, o să se termine totul ca semestrul trecut, când am pierdut examene, şi nu numai, doar ca să rămân debusolată şi cu inima - o ciutură plină cu lacrimi.
No comments:
Post a Comment
Be nice