Aventuri la pescuit

Îmi amintesc de un prieten care a cumpărat odată două bucăţi de brânză la Liverpool. Frumoasă brânză, ce să spun, grasă, gustoasă şi cu un miros de două sute cai putere, care, hotărât, putea să străbată uşor trei mile şi să doboare un trecător la două sute de metri. Cum în ziua aceea mă aflam la Liverpool, prietenul meu m-a rugat, dacă n-am nimic împotrivă, să duc brânza cu mine la Londra. Omul trebuia să mai rămână două-trei zile la Liverpool şi îşi făcea socoteala că n-ar fi bine să ţină brânza prea mult timp.
Mi-am cumpărat biletul şi am păşit mândru pe peron, cu brânza sub braţ, în timp ce oamenii se dădeau respectuos la o parte din calea mea. Trenul era aglomerat şi am fost nevoit să intru într-un compartiment unde se aflau şapte pasageri. Cu toate obiectiile unui domn bătrân şi arţăgos, am intrat. Am pus brânza pe raftul de bagaje şi m-am înghesuit pe bancă. Nu trecură nici câteva minute şi pe bătrân îl apucă neastâmpărul.
- E grozav de închis aerul aici, spuse el.
- înăbuşitor, pur şi simplu, adaugă vecinul sau.
Începură apoi amândoi să adulmece cu nările în aer, o dată, de două ori, iar la a treia încercare li se tăie respiraţia, se ridicară fără să rostească un cuvânt şi ieşiră. Două minute mai târziu se ridică şi o doamnă solidă şi, spunând că e ruşinos lucru ca o femeie respectabilă şi măritată să fie torturată astfel, ieşi.
Ceilalţi patru pasageri mai statură cât mai statură, până când un bărbat sobru, care, judecând după îmbrăcăminte şi după înfăţişare, părea să fie antreprenor de pompe funebre, spuse că mirosul îi aminteşte de un cadavru de copil, afirmaţie la care ceilalţi trei pasageri se năpustiră spre uşă, înghiontindu-se şi încercând să iasă în acelaşi timp.
Am rămas singur în compartiment, deşi trenul era înţesat de lume. pe drum, în diferite gări, la vederea unui compartiment gol, călătorii dădeau năvală, veneau în goană, cărând geamantane şi bătându-se la uşă care să intre mai întâi.Unul deschidea în cele din urmă uşa, urcă treptele, se clătina şi cădea în braţele celui din spatele lui.
Am lăsat brânza la soţia prietenului meu, exact după instrucţiuni. La întoarcere acesta a constatat că cheltuiala a fost mai mare decât îi îngăduia buzunarul şi simţul olfactiv al soţiei, şi în consecinţă, se hotărî să scape de ea.
O aruncă în canal, dar fu silit s-o pescuiască din nou, deoarece luntraşii se plângeau că îi apucă leşinul. Apoi,într-o noapte fără luna, o lasă la cimitirul parohiei. Paznicul o descoperi şi făcu un tărăboi grozav, spunând că s-a pus la cale un complot împotriva lui, că o să fie treziţi morţii din morminte iar el să-şi piardă slujba !
Până la urmă, prietenul meu reuşi să se descotorosească de ea îngropând-o pe plaja unui oraş de pe litoral. Locul îşi câştigă o adevărată faimă. Vizitatorii spuneau că nu şi-au dat seama până atunci cât de tare e aerul şi ani de-a rândul după aceea, ofticoşii şi oamenii cu plămânii slabi au dat năvală într-acolo.